Timpul ... si Ana

Sunt multe lucruri pe care consider ca le am de facut, dar am mereu o senzatie ciudata ca nu pot pentru ca nu e timp, iar anul acesta, mai mult ca oricand, simt ca m-apasa toate.

Nu scriu asta ca sa ma vait sau sa ma plang de timp in general la fel ca majoritatea dintre noi, ci scriu pentru ca pur si simplu am nevoie sa scriu, desi la inceput pare ca nu e timp nici pentru asta.

Vreau sa citesc o carte, dar consider ca nu e timp. Poate pentru faptul ca nici nu stiu ce carte ma poate scoate din rutina asta de zi cu zi sau ma va linisti, dau vina si in legatura cu asta tot pe acelasi timp.

As vrea sa le pot face cumva pe toate. Vreau sa ma port frumos, sa fiu o sora buna, sa am grija de casa, de bani, de scoala in acelasi timp si problema e tocmai ca toate solicita timp. E nevoie de timp sa invat, sa gatesc, sa fac curatenie, sa am grija de Cisa, de mine, sa ma vad cu Cosmin, pt ca imi e dor mereu sa ii vorbesc si stiu ca nu-i pot spune fiecare parte din ceea ce ma framanta, nu pentru ca nu ar vrea sa auda, ci pur si simplu pentru ca nu pot. E nevoie de timp sa pictez, sa lucrez la atestat, sa invat pentru bac. Sau mai scurct pentru toate acestea, sa ma pregatesc cumva pentru timpul ce vine.

Nu vreau sa fiu dramatica in nici un fel anume, dar ma cuprinde teama uneori ca n-o sa reusesc sa le-mplinesc pe toate din cate vreau, desi-mi doresc nespus asta. Mi-e teama de ideea ca o sa renunt.

Ideea e ca nici hotarata nu sunt. Daca m-ar fi intrebat cineva pana acum o saptamana la ce vreau sa dau bacul, nici macar mie n-as fi putut sa-mi raspund. Chiar cred ca nici acum nu pot, dar vreau sa ma descurc, in primul rand pentru ca vreau eu, nu ceilalti, de la mine. Voi fi o profesoara, pentru c-asta visez, si nu imi pasa cat de neincrezatori sunt ceilalti ca nu-i atat de mult, sau cat voi reusii de greu. Important e ca asta imi place.

Si ca sa uit de toate, vroiam demult sa scriu de "Ana". Probabil asta e cea mai buna ocazie pentru ca nu vreau sa mai vorbesc de timp, si schimb subiectul tocmai pentru ca acesta e cel mai important subiect.

Iubesc numele "Ana". Nu pentru ca o sarbatorim ca  Sfanta in calendarul Ortodox, ci pur si simplu pentru ca suna frumos acest nume. Atat de dulce si pur "Ana". Ana e sora mea. E singura fiinta pentru care deocamdata ma chinui atat. E singura persoana care imi deseneaza, inafara de desenele ce mi le desenez eu. E singura ce imi citeste povesti si singura care imi multumeste zi de zi pentru ca-i port de grija. Poeziile ce mi le spune si timpul in care invata sa scrie nu le-as schimba pentru nimic, si faptul ca o pot mangaia si-i pot veghea somnul inseamna enorm pentru mine. E sora mea. Mereu mi-am dorit-o, si e singura careia as vrea sa-i fiu un bun exemplu peste ceva timp, si asta doar pentru ca ea imi e exemplu in fiecare zi.

O iubesc pentru ca e cuminte, e cel mai inteligent si frumos copil pe care o sora si-ar putea dori sa-l aiba-n grija, si ma simt norocoasa ca imi petrec langa ea timpul de care ma tem atat de mult.

Mi-e teama de multe lucruri, dar fac orice ca ea sa fie mandra. In gandul meu le multumesc mereu parintilor mei mereu pentru ea. Ca m-au crescut pe mine ca sa o pot iubi. Pentru ca-i sora mea si-atat. Restul nu mai conteaza.

Nu fac toate astea spre multumirea nimanui, ci pentru ca asta vreau. Asa-mi doresc si-i vorba doar de faptul ca ea va tine minte intr-o zi.

Ce spun acum nu cred ca o sa-i zic vreodata, dar ma voi chinui sa-i demonstrez mereu.

Stiu motivul pentru care sunt aici acum si pentru totdeauna. E ca sa fiu cu ea. Si ma bucur nespus de mult ca Ana e motivul meu de a fi fericita.