New facebook page :x:x

Bunaaa!
Recent am creat o pagina de facebook din nevoia de a impartasi ceea ce simt.
Numele paginii este  --- Sunshyne ---   
pe care sper din tot sufletul sa fac o treaba minunata.
Sunt singura care o administreaza, deci va fi un pic cam greu, dar asta nu ma sperie.
Vreau sa impartasesc cu voi lucruri frumoase si sper sa ne distram!
Va astept cu like-uri si opinii eventual. Orice sfat e binevenit.
Mersi fain si ... ne-auzim pe facebook !! :D

Afara ninge linistit - Colinde Craciun

http://www.youtube.com/watch?v=Hhl-63Obl2w

Familie

Imi pun masa. Desi nu imi e foame, ma straduiesc sa imi hranesc fortele, pentru ca maine va fi o noua zi. 
Pe langa ceasca de cafea pe care o beau atat de tarziu, imi iau o carte dar, spre surprinderea mea, nu reusesc sa citesc descat spatiul liber dintre randuri. Nu ma pot concentra. Probabil oboseala m-a cuprins. 
Imi suna telefonul. Tonul de apel ma face sa tresar si ma cuprinde o stare ciudata de neliniste cand imi dau seama ca nici macar nu stiu unde e. Ma ridic sa il caut, dar ma impiedic de prag. "Mda..Tocmai in tine trebuia sa dau" e fraza care imi fuge prima prin ganduri. 
Grabita, arunc o privire pe hol. Desi sunetul era destul de infundat pt a veni de acolo, il caut ravasita. Nu stiu cine ma cauta, dar imi e teama ca o sa inchida si n-o sa sune iar.
Ma-ndrept spre dormitor, si in sfarsit ii vad display-ul luminand in pat sub cateva camasi albe. Ma indrept spre el, dar imi simt trupul atat de greoi si obosit incat mi se pare ca dureaza o vesnicie pana cand o s-ajung la el, desi chiar ma grabesc cu toata fiinta.  Inchide, si toata suflarea mi se opreste odata cu el. Acea teama ca n-o sa sune iar , desi nu stiam cine era,  imi revine in gand, in timp ce butonez sfioasa incercand sa caut un nume de apelant. Numar netrecut in agenda de telefon si deci, necunoscut pt mine. Are insa prefixul unei tari straine, Italia. Da, e mama, ingrijorarea mea. Asteptam vesti de la ea nerabdatoare, avand in vedere certurile si separarea de ceva timp de tatal meu.
Incerc sa ma intind pe pat si sa-mi trag sufletul. Incerc sa ma relaxez, sa uit de toti si de toate. Am 20 de ani, dar cateodata nu imi vine sa cred ca am atatea ganduri si suferinte atat de devreme, insa eu cred ca poate mi-a ajuns. Trag pe mine o patura subtire, oftez adanc si inchid ochii cat de incet pot, iar in curand ma cuprinde somnul ce il tot asteptam si de cateva zile m-a tot ocolit.

                                                                     ...................

Imi amintesc vag pe ce lume sunt. Nu stiu nici timp, nici spatiu, nici cat de mult a trecut, dar simt in piept tristete. Ma vad la mami, in Italia, demult. Aceeasi casa in care am stat timp de doua luni. Totul este in semidumbra, mobila cu aspectul ei imbatranit si rece parca trosnete la fiecare miscare a mea. Parul mi-e ud, rochia lunga de pijama imi acopera corpul. Picioarele desculte ating sfios gresia rece ce imi furnica piele, iar ochii mei privesc bucataria, imaginea mamei mele gatind si zambinu-mi insufleteste atmosfera din jur. Totul e invelit in ceata gri ce ma infricoaseaza.
Ajung in pat. Ma joc cu Ana, surioara mea de 8 ani cu bucle mari si aurii intinzandui-se dealungul spatelui. Atat de frumoasa incat ramai fermecat de ochii ei albastrii ca un cer de primavara, dar care ascund franturi de teama.
Sunete ciudate de copii razand in hohote se aud in fundalul camerei acompaniate de muzica de circ exagerat de sinistra. Acestea sunt acoperite din cand in cand de zgomotul pitigaiat al unor farfurii si cratite asezate pe masa de mama mea. 
E ora cinei, ora tarzie, si tata inca nu e acasa. Sentimentul ca va veni din nou beat domneste in incapere. Dupa ce pune masa, mama vine si se aseaza pe pat. Ne priveste tacuta, zambind, si ne mangaie incet pe crestet. Aduce o stare de liniste o data cu ea, asa ca lasam jocul si ne cuibarim multumite la pieptul ei. 
Deodata sunetele din fundal incetaeaza si totul  amuteste pentru moment in jurul meu. 
O stare grava de neliniste ma cuprinde, si aud pasi inafara casei. Pasi greoi si calculati de om masiv, se indreapta incet spre casa noastra. Ma inspaimant simtind cum ajunge in dreptul usii. Imi privesc mama speriata, dar ea cu acelasi zambet bland spera ca ma va linisti din nou. Nu se clinteste si imi aseaza din nou capul pe umarul ei. Aud un bajbait in spatele usii, apoi pe manerul ei, sunetul chinuit al cheii incercand sa deschida usa si in cele din urma acel scartait greu al lemnului de stejar. 
Se aude o pocnitura, iar mama se ridica incet. Raman cu Ana in pat, tinandu-ne in brate si incerc sa tac. Aud vocea mamei ce ii ureaza bun venit barbatului care din cate stiu ne este tata. El rabufneste, evident deranjat, asa ca incepe sa tipe brusc, sa o impinga, asa ca ma ridic. Dar, mai rapida decat mine, Ana fuge in fata lui speriata, prinzandu-l de solduri cu mainile, ii spune ca e fericita ca a venit acasa, si tot repeta intr-una "tati" cu o voce moale si un zambet tremurand ce-i umple chipul. O farama de fericire apare si pe chipul lui, asa ca se aseaza. Isi da haina jos, si mama merge in bucatarie s-aduca paine ca sa mancam. Insa nu ne mai asezam la masa. 
El se ridica brusc si se indreapta direct spre mama mea, repetand intr-una  "Tigarile? Unde sunt?". Se infige in parul ei. Mama nu stie despre ce vorbeste el, il intreaba, dar el, si mai nervos, o bruscheaza din nou. Ana se tot varaste intre ei, incercand inutil sa il tina pe tati, sa il ia in brate strigand: "Tati, haide tati sa mancam tati, tu stii ca te iubesc. Hai vino cu mine la masa!" 
Eu pt moment ma pierd. Un sir cu scene violente parca fimate de un aparat mi se deruleaza prin mintea mea, tipete si urlete ma asurzesc, imaginea mamei mele plangand si spunandu-mi ca eu n-am nici o vina, bataile pe care ea le-a indurant sunt brusc oprite de un pocnet si cazatura mamei pe podea ce ma readuce inapoi din amintire.  Il vad napustindu-se peste ea, incercand sa o impinga simultan si pe Ana. Si ma indrept spre el, ma pierd si il imping, si il imping mai tare, pana cand pica de pe ea. 
O voce necunoscuta striga din interiorul meu prin vocea mea atat de tare incat nu mai aud nimic in jurul meu decat acel sunet pe care si lucrurile par sa-l asculte.  "Ce ai cu ea?", si il imping, "Ce iti face?", "Ce tigari tot spui? ", "Nu te-ai mai saturat s-o bati la nesfarsit?", "Chiar nu te doare?", "Unde ti-e sufletul tau?" Imi simt lacrimi calde siroindu-mi pe obrajii rosii ce nu le pot controla. Imi plange sufletul si toata fiinta, atata suferinta cred ca in viata mea nu am simtit. Il imping urland neputincioasa pt ultima data cu putere, se dezechilibreaza si cade jos privindu-ma uimit, dar acea uimire se transforma instantaneu in ura asupra mea. Devenisem dusmanul lui, asa ca vrea sa se ridice pufnind si urland din nou. O frica de nedescris ca ar putea sa ma loveasca, si pe mine si pe sora sau mama mea, ma cuprinde vazandu-i ura din ochi asa ca ma face sa il lovesc, chiar inainte sa se ridice. Si dau cu toata forta mea in el, inchid ochii, si dau in el auzind doar lovituri in carne si pe mine injurand printre gemetele scurte si infundate ale lui. Si plang cu-atata patos cum niciodata n-am mai plans, si ii cer Domnului indurare si iertare pentru acest pacat pe care il comit constient, lovindu-mi propriul tata dar, stiind cata putere detine el, nu pot sa ma opresc. 
Ma revars cu atata putere, si prin lovituri descarc toata suferinta ce mi-a imbibat-o el in suflet si mie si mamei mele in atata timp. Ma vad doar lovind, si lovindu-l simt cum ma istovesc, cazand sleita de orice puteri.

                                                                ....................

Sunetul strident al telefonului ma trezeste.
Buimaca si cu o vaga stare de teama datorita aceluiasi vis pe care il am de nenumarate luni incoace, ii raspund. E mama.
- Da? Sarutmana!
- Sa cresti mare puiu meu! Ce faci?
- Mm.. Dormeam. Matatle?
- Aauu.. dormeai puiu lu' mami! Pai uite am incercat sa te sun inca o data acum, ca am mai incercat si acum 10 minute, dar nu ai reusit sa-mi raspunzi.
"Au trecut doar 10  minute?", ma intreb in gand.
- Da, pai eram la masa, nu aveam telefonu langa mine si pana sa ajung la el, s-a inchis. Si cred ca m-aluat somnul. In fine, ce faceti?
- Pai, mami, eu si Ana suntem bine. Am iesit in parc mai devreme, pentru ca dupa sa mergem acasa ca sa ii fac baie si sa ne pregatim de scoala. Eu fusei la servici astazi. Mai nimic nou, inafara de faptul ca tatal tau ne viziteaza din ce in ce mai des avand ca pretext ca vrea sa isi vada copilul. Incearca sa isi ceara iertare la mine de nenumarate ori, ma implora si imi promite ca nu se va mai repeta nimic din ceea ce a facut.
- Asta ti-a zis de 21 de ani..
- Stiu mami, dar tocmai pentru ca a trecut atata timp de cand suntem casatoriti si am facut atatea lucruri impreuna ...
- Matale ai facut mami, el nu. A preferat sa stea acasa si sa comande ceea ce faci. Banii care i-a facut el, i-a stapanit de unul singur, in schimb banii matale erau bani din care ne intretineai pe noi. Vrei sa revii la lucrurile astea?
- Nu vreau, dar sunt multe alte probleme pe care as putea sa le rezolv intorcandu-ma la el. As face asta pentru a va fi voua bine.
- Ne e bine, asa cum suntem acum. Ne avem una pe alta si suntem toate trei.. Vreau sa te-ntorci acasa, mami! Nu ai ce sa rezolvi cu el. Te rog.. Am mare nevoie ca Ana sa nu traiasca ceea ce am trait eu. Mami, ai suferit destul, te rog gandeste-te macar o data la raul pe care continui sa ti-l faci. Intelegi ca esti sprijinul meu? Ei bine, mai importanta e sora mea si mandoua avem nevoie de matale. De ce trebuie sa ne facem rau?
- Ana il iubeste pe tatal tau si tu stii asta, indiferent cat de mult am incercat sa ii explic, ea vrea sa fim toti din nou acasa, isi iubeste familia ei linistita.
- Dar tocmai ca nu e linistita ..
- Ea e copil, nu are de unde sa stie. Numai tu si eu stim ceea ce am trait pana acum, dar ea inca se hraneste cu iubirea si protectia ce vine din partea lui. Poate si eu am gresit de s-a ajuns acolo unde s-a ajuns. Important e ca tu sa ai incredere in mine, eu stiu ca pot duce povara asta doar pentru sora ta. Trebuie si ea sa creasca mare asa cum ai crescut tu.
- Nu vreau sa creasca asa cum am crescut eu ..
- Dar tu ai crescut chiar bine daca stau sa ma gandesc. Talentul tau la desen daca imi amintesc bine il mostenesti de la el, esti foarte puternica si ambitioasa si intotdeauna obtii ceea ce vrei. Sunt mandra de tine, stii? Indiferent cum a fost tatal tau cu mine, a fost acolo pentru voi, si nu ati crescut cu un gol in suflet. Greselile mele mi le asum, intelegi? Asa ca voi ati avut nevoie de tata, si ati avut unul. Daca nu a fost unul dintre cei mai buni, e doar vina mea pentru ca asa l-am ales, dar o parte din sangele lui va alimenteaza inima zi de zi, asa ca nu poate fi chiar atat de rau, am dreptate? Va fi bine pentru noi toti intr-o zi, stii? Chiar am incredere! Si am nevoie sa crezi si tu, bine?
- Ok. Eu sper doar ca esti fericita. Si ca si Ana va fi la fel.
- Sunt, puiul meu, am o familie. Suntem toti, nu asta inseamna fericire? Exact asta isi doreste si surioara ta. Mi-a promis tatal tau ca o sa te sune, sa purtati o discutie pt a va impaca si voi. Iar de Craciun, te asteptam aici sa facem sarbatorile impreuna, da?
- Ok. Aveti grija.
- Avem, mami. Si tu sa ai. Te pupam dulce.

Ea

"O simt cum se ridica. 

Deschid ochii si-o vad cum cu miscari atat de moi si tandre, se imbraca subtil si imi zambeste. Imi aranjez parul ciufulit, zambesc la randul meu in coltul gurii si-ncerc sa ma ridic, dar totusi n-am putere si-as vrea sa zabovesc o clipa, asa ca stau intins, cautandu-i privirea. Insa nu o primesc. Merge catre fereastra, legandu-si parul intr-un coc bine strans deasupra capului. As fi vrut sa-l lase desfacut, imi place stralucirea si unduirile sfioase ale varfetelor. Ridica draperiile incet, lasand lumina calda sa patrunda in interiorul camerei. Deranjat parca de atata soare, inchid ochi strans, pierzand miscarile corpului ei. Ii redeschid incet si-o vad cum se indreapta in bucatarie cu miscari ample si dulci pana se pierde, si inchide usa-n urma ei.

Astept.

In cateva minute, revine in camera cu doua cani cu cafea calda si, intinzadu-mi una dintre ele, ma saruta pe frunte usor de buna dimineata. Si in aceasta dimineata, ca si in sutele ce-au fost, ii simt prezenta langa mine, plina de viata, si la fel de vioaie la fel ca vremea de afara, ma iubeste neconditionat, cu fiecare zi ce trece, din ce in ce mai mult. Stiu: ca imi e aproape si stiu ca, desi nu vreau, sunt vinovat ca nu-i dedic atat de mult timp cat merita.
Am ajuns sa iubesc rasaritul soarelui alaturi de ea pentru ca poate rasaritul e singura parte din zi ce o petrecem impreuna.

Se indrepta din nou catre fereastra, cufundandu-se acum in fotoliu si, prinvind cerul, isi acoperi talpile ducandu-si genunchii la piept. Parca infiorata de o racoare inexistenta, stranse mai mult cana in maini si lua prima inghititura. Nu ma mai satur s-o privesc. Gustand  din nou cafeaua, imi spune: 

- Cred c-o sa ploua astazi, mi-e tare frig.

Stiind ca asta nu se va intampla tocmai in mijlocul verii, o linistesc:

- Au anuntat la meteo. Vor fi peste 35˚.

Ea tace. 

Asa ca ma ridic din pat si ma apropii de ea. Ma asez in fata fotoliului, ii cuprind genunchii si ii privesc zambetul inocent. Nu pot rezista mai mult de doua secunde, asa ca o sarut si o cuprind in brate, facand-o aproape sa verse cana de cafea. Ma astez in locul ei tinand-o pe genunchi si, sarutand-o inc-o data ii spun ca o iubesc. 

Mai mult decat orice pe lume."

O alta amintire

Vreau ca totul sa fie perfect. Desi cu o seara in urma nu parea sa fie asa, spre uimirea mea, astazi ma simt in siguranta.
E langa mine, il pot privi si analiza fiecare parte de pe chipul sau. L-as lua in brate, l-as saruta, dar nu vreau sa ii stric somnul. E obosit. Ma multumesc totsi sa-i strang mana la piept si s-o ating cu sarutari usoare.
Respira la fel de incet, intr-un anumit fel anume. La fel ca-n prima seara cand a dormit in dreapta mea.
Ma ridic din pat pt cateva minute, ma simte, se intoarce pe partea cealalta. Ies din camera sa beau apa, iar cand ma intorc, revine la mine. Vazandu-l ca se misca iar, ma intind catre el, ii pup obrajii de cateva ori si in intreb daca doarme. El imi raspunde slab (si dulce) "mhm". Imi vine sa rad, l-as lua in brate strans, dar ma multumesc doar cu faptul ca o sa am o alta amintire. N-as vrea sa ma desprind de el, asa ca zabovesc tinandu-i o mana peste spate ca sa-l cuprind, doar pentru cateva minute.
As vrea sa-l tin doar pentru mine, dar ma urasc de fiecare data cand gandesc asa. Desi nu vreau, felul asta de-a fi, sunt eu, face parte din mine, dar, pentru el, voi face tot ce pot ca sa ma schimb. Poate o data o sa reusesc.
Vreau sa fie el insusi in preajma mea, sa se poarte asa cum ii sta in caracter, si-as vrea sa am puterea sa si accept ceea ce ma surprinde neplacut. Simt intr-una ca am nevoie sa ma aprecieze, lucru pentru care va trebuii sa limitez ceea ce simt. Desi inima mea sare in sus de bucurie intr-un anumit moment si vrea sa dea macar o mica parte intregii lumi, lui va trebuii sa ii arat decat foarte putin din bucuria asta.
Sincer nici nu stiu ce simt in legatura cu toate limitarile ce le fac. Simt ca nu sunt eu, si tot ce fac este ca el sa se simta in siguranta.

Inca o data

Il strang in brate. Nu ma gandesc decat la cat de singura voi fi pana o sa-l vad din nou. Il privesc iar pentru ca simt ca-mi va fi dor curand de asta. E bine ca macar mancam aceeasi cioclata impreuna.
Il mai imbratisez o data, stiu ca-i ultima oara in aceasta zi, apoi ma uit la el. Observ ca nici el nu ar vrea sa se desparta: imi cuprinde umerii in maini, ma strange, coboara neputincios o mana, ma elibereaza si ma priveste iar, apoi ma strange inc`o data in brate. Il strang atat cat pot, il mai sarut o data incet, ii dau drumul privindu`l si plec.
Incerc din rasputeri sa scap de starea asta. Ma-ndrept spre taxi, si urc in el altfel decat eram. Salut, ii spun destinatia, si sper ca-mi va raspune. Dar nu zice nimic.
Nimeni nu vrea sa imi vorbeasca. Nici nu puteam sa fiu mai singura de-atat. Platesc, ii multumesc, cobor, si-ajung acasa. Si da, acasa. Casa in care ma simt atat de singura de ceva timp.
Ma eliberez de cizme, haine, si ma schimb. Nu voi fi alta. Doar ca asta-mi doresc.
As vrea cacao. Impulsionata de acest gand, ca o comanda doar doi pasi ma poarta drept in bucatarie. Aranjez cateva farfurii murdare de pe aragaz, cu gandul ca maine-o sa le spal, ma ridic pe degetele de la picioare si-apuc ibricul de pe hota. Desfac cutia de lapte, si-l umplu jumatate, pun mult cacao peste el. Golesc aproape tot zaharul ce-a mai ramas, vreo 4 lingurite peste pentru a-l indulci destul, si-apoi il pun la foc. Stiind ca-n cateva minute-i gata, merg pana-n dormitor, pun acelasi pulover pe mine pe care l-am purtat, il aranjez, apoi revin in bucatarie la laptele aproape gata.
Ar trebuii sa fac si baie, dar vreau sa scriu, simt c-am nevoie sa fac asta.
Imi prind parul, timp in care, pret de cateva secunde, ma privesc in oglinda. Ma uit la haine, si realizez ca nu arata cine stie ce: obisnuitii mei colanti negrii ce-i port intotdeauna pana la mijlocul taliei si flanelul lucrat la mana, care nici macar nu stiu de la cine e.
Imi iau paltonul din baie si merg din nou in dormitor. Il asez pe scaun aranjat cat de cat, stiu ca il voi purta si maine, apoi mi-analizez orarul de a doua zi. Imi amintesc c-am sase ore de curs cu-acelasi prof, dar nu stiu daca este saptamana in care facem. M-ar ajuta sa am iar credit, as fi putut sa-ntreb pe cineva. Cred ca voi merge insa la facultate oricum. Nu strica o plimbare la ora 8 dimineata.
Beau prima gura de cacao. E atat de cald si dulce. Acelasi gust ca cel de cand eram copil. Craciunul nu era Craciun fara aceste cani de cacao preparate in casa. Pacat ca-i doar noiembrie, e bine insa ca-i la sfarsit. Si nici nu stiu ce data. Verific telefonul si da, e`n 27. O luna. O luna pana cand, sper ca, o sa ii vad pe-ai mei. Mi-e dor sa bem cesti de cacao impreuna.
Privesc la ceas si stiu ca trebuie sa merg la baie.
21:24: timpul trece repede atunci cand il pierzi.

Lacrimi

- De ce plingi?
- Pentru ca sint femeie ! - raspunde mamica.
- Nu inteleg ... - zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune :
- Si n-ai sa intelegi niciodata ...
Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal : - De ce plinge mamica ?
- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.
Devenit adult, copilul il intreaba pe Dumnezeu : - Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?
Iar Dumnezeu ii raspunde:
- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii. Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit. I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea o abandoneaza. I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.
Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, si nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.