miercuri, 13 aprilie 2011

Admira ce iti e aproape!

N-o sa vorbesc aici despre persoana care ne e alaturi, si pe care o iubim zi de zi, dedicandu-ne ei in totalitate. O sa vorbesc despre o lume intreaga care sta si asteapta zilnic sa ne bucuram de ea, sa admiram ce ne ofera.

Traim intr-o lume a vitezei intr-adevar. Si nu vorbesc neparat despre viteza internetului sau despre a comunicarii, radioteleviziunii, sau televiziunii in vreun fel. Vorbesc despre timpul ce il dedicam vietii noastre.

Dorinta de a realiza cat mai multe, cat mai repede posibil, apasarea ei si timpul ce il dedicam pentru a o implinii, ne rapeste timpul nostru, timp in care avem nevoie de relaxare, de odihna pentru a avea din nou puteri si de meditare asupra bucuriei ce o avem din partea lucrurilor ce le-am cosntruit.
Uitam sa ne bucuram pentru noi! Singura bucurie ce o vedem, apare doar la altii. Multi uita sa se bucure de propria familie, de locul de munca ce il detin, de locuinta lor, nemultumindu-si lor ca au reusit singuri, pentru ca vad aceste lucruri la altcineva, si asta le ocupa tot timpul, devenind frustrare. Invidia fata de un coleg care promoveaza, ciuda fata de prietenul care merge in concediu intr-o tara exotica, sau frustrarea chiar fata de un apropiat, o ruda ce si-a permis o casa mai spatioasa, nu fac altceva decat sa ne tina in loc. Coplesiti de informatie si prinsi in aceasta competitie pentru a ne asigura confortul material, nu mai avem timp sa privim in jurul nostru tot ceea ce avem, nevoile spirituale sunt date la o parte pentru ceva "mai sigur, stabil" si astfel sufletul in general uita sa se bucure de simplitatea si farmecul gratuit al vietii noastre.
Ar trebuii sa admiram in primul rand calitatile colegului ce l-au facut sa fie apreciat, capacitatile prietenului care a reusit cu succes, si cumpatarea rudei ce a reusit sa aiba confort sporit fata de confortul nostru, doar pentru ca facand astfel si noi vom reusii.

Important este sa invatam a admira. Si asta inseamna un suflet detasat fata de lucrurile materiale, macar o mica parte din timpul unei zile intregi, pentru a ne putea bucura de ce este frumos, de ceea ce e bine, de ceea ce am oferit si obtinut, fara a ne mai intreba de ce nu ne-apartin acele lucruri, pentru ca e ca si cum ne intrebam de ce curcubeul nu se naste dupa fiecare ploaie in paharul cu apa al fiecarui om.
Putem spune ca suntem stapanii unei flori, nu daca o culegem si o punem in vaza neaparat, ci pur si simplu daca am stiut sa ne bucuram de frumusetea ce o are. Suntem stapanii unei lumi, daca stim sa o admiram pentru ceea ce este ea, nu pentru ca ar trebuii sa fie doar a noastra.