"Omul nu trebuie judecat dupa varsta lui fizica, ci dupa etatea lui mentala si spirituala" (Mircea Eliade)
Pornind de la citatul de mai sus a trebuit recent sa alcatuim la Limba Romana un text argumentativ despre intelepciune. E usor de realizat ca un om, atunci cand e tanar are destul de multe calitati, pentru ca ne vedem pe noi. O persoana tanara este si o persoana frumoasa, isteata, calda si cu atata energie de a le face pe toate si a le implinii, insa toate acestea sunt valori care se pierd in timp. Ceea ce se castiga insa, si ii ramane unei persoane mereu, este intelepciunea. Corectitudinea unei alegeri, experienta capatata, felul de abordare a problemelor de zi cu zi si usurinta cu care ne descurcam trecand prin ele sunt primele semne de intelepciune, sau mai bine zis de maturitate, ale unui om. Majoritatea oamenilor tineri nu se descurca sa ia intotdeauna deciziile corecte, dar asta din cauza lipsei de experienta, insa pot fi la fel de multi oamenii cu o varsta inaintata ce nu s-au maturizat. Aici apare invatarea din greseli. Aceasta este constructiva, si niciodata nu da gres, pt ca atunci cand stii ca ai gresit intaia oara alegand cum ai crezut, cel mai corect e ca a doua oara sa alegi diferit. O alta problema este faptul ca nu intotdeauna o persoana amabila si fermecatoare este si competenta, cum de exemplu nici un om frumos nu este neaparat si inteligent, sau un om destept neaparat si cinstit. Suntem tentati doar sa credem asta, datorita efectului de aura. Este firesc sa ne placa prezenta unor oameni calzi si prietenosi, dar trebuie sa realizam ce asteptari avem de la fiecare persoana in parte, pt ca datorita acestui efect tindem sa le mai asociem inca multe alte calitati, probabil inexistente.Trebuie analizat indeajuns de bine, aceasta fiind inca o alta dovada de intelepciune. Aceasta valoare morala nu o obtin sau dobandesc multi, dar partea pozitiva este ca ne putem da seama cand este prezenta, fiind reflectata de comportamentul fiecarei persoane. Iar daca o persoana este cum ne dorim, trebuiae apreciata si pretuita ca atare.
Constiinta este cel mai adanc glas al fiintei, care ne insoteste in fiecare clipa si da masura faptelor noastre, "soptindu-ne" din interior ce este bine si ce nu. E ca un inger pazitor. Atunci cand alegi sa faci ceva anume, constiinta iti aduce argumentele necesare pt a implini sau nu acel lucru. Ea nu este ceva cu care ne nastem, ci se formeaza in timp. Inca de copii, invatam ca acel lucru este bun si celalalt e rau. Invatam ce inseamna sa faci bine si cat e de important. Invatam ca trebuie facut "ceea ce trebuie". De aceea, cea mai mare masura in luarea deciziilor noastre, o are constiinta. Cand facem un lucru, trebuie sa simtim ca acel lucru merita facut, altfel nu am face decat sa excutam niste indatoriri ce le impune legea, sau pentru ca ne-am obisnuit. Astfel, riscam sa ne transformam in fiinte superficiale, nemaiavand motivatia interioara pt a face un anumit lucru. De exemplu, cand facem bine, acesta capata valoare nepretuita daca este dictat de constiinta, tocmai pentru ca ea da valoare sufletului nostru, sau persoanei din interior.
A fi bun sau a face bine sunt lucruri cat se poate de nobile. Iar dragostea fata de aproape este una din virtutile cele mai importante pe care le poate detine un om. Insa nu mereu se pot realiza aceste lucruri. Pe de o parte, omul se comporta normal, sau cat se poate de bine, atata timp cat si conditiile din exterior sunt favorabile. Cand nu se intampla asta, reactia obisnuita a acestuia este de a renunta la orice idee morala, pentru siguranta proprie. Pe de alta parte, nu numai conditiile exterioare indeparteaza omul de la aceste lucruri, ci chiar omul insasi se distanteaza de ele. Atentia exagerata acordata propriei persoane, lipsa de respect fata de semeni din diferite motive ce tin de trecut sau chiar de prezent insasi, si dorinta nestavilita de a fi in fruntea tuturor, sau cel putin in randul lumii, ocupa univerul spiritual al omului, lasandu-l sarac si strain fata de ceea ce inseamna cu adevarat. Moral vorbind, bunatatea trebuie sa devina o caracteristica fundamentala a fiintei umane, pt ca este una dintre virtutile cardinale ce le poate detine o persoana, iar acestea sunt singurele in masura sa confere acelei persoane valoare si respect.
Adevarul este o stare la care oamenii se raporteaza mereu. Aceasta stare are darul de a ne face stapani pe noi insine, si ne ajuta sa ne cunoastem. Iar cunoasterea de sine inseamna libertate.
Aceasta cunoastere nu este la indemana oricui, de aceea multi dintre noi ne grabim sa spunem ca unele lucruri sunt adevarate, fara sa le analizam, doar din dorinta de a gasi adevarul, si asta cat mai curand posibil.. Atunci cand un om cunoaste adevarul, poate spune ca e liber. Liber sa aleaga ce vrea, liber sa isi conduca viata. Cu dreptate.
Psihologic vorbind, oamenii au nevoie sa creada ca ceea ce isi propun este realizabil, si ca se va implini intro zi. Asta le da forta si putere sa mearga mai departe sa isi formeze propriul tel. Nu intotdeauna se realizeaza ceea ce ne-am dorit, dar nu putem spune ca, atunci cand am crezut ca se poate, ne-am mintit pe noi insine. Din contra, acest lucru merita facut mereu, e o incurajare ce da ideea de libertate. Iar omul, doar prin cunoastere si adevar, poate deveni el insusi.
