E langa mine, il pot privi si analiza fiecare parte de pe chipul sau. L-as lua in brate, l-as saruta, dar nu vreau sa ii stric somnul. E obosit. Ma multumesc totsi sa-i strang mana la piept si s-o ating cu sarutari usoare.
Respira la fel de incet, intr-un anumit fel anume. La fel ca-n prima seara cand a dormit in dreapta mea.
Ma ridic din pat pt cateva minute, ma simte, se intoarce pe partea cealalta. Ies din camera sa beau apa, iar cand ma intorc, revine la mine. Vazandu-l ca se misca iar, ma intind catre el, ii pup obrajii de cateva ori si in intreb daca doarme. El imi raspunde slab (si dulce) "mhm". Imi vine sa rad, l-as lua in brate strans, dar ma multumesc doar cu faptul ca o sa am o alta amintire. N-as vrea sa ma desprind de el, asa ca zabovesc tinandu-i o mana peste spate ca sa-l cuprind, doar pentru cateva minute.
As vrea sa-l tin doar pentru mine, dar ma urasc de fiecare data cand gandesc asa. Desi nu vreau, felul asta de-a fi, sunt eu, face parte din mine, dar, pentru el, voi face tot ce pot ca sa ma schimb. Poate o data o sa reusesc.
Vreau sa fie el insusi in preajma mea, sa se poarte asa cum ii sta in caracter, si-as vrea sa am puterea sa si accept ceea ce ma surprinde neplacut. Simt intr-una ca am nevoie sa ma aprecieze, lucru pentru care va trebuii sa limitez ceea ce simt. Desi inima mea sare in sus de bucurie intr-un anumit moment si vrea sa dea macar o mica parte intregii lumi, lui va trebuii sa ii arat decat foarte putin din bucuria asta.
Sincer nici nu stiu ce simt in legatura cu toate limitarile ce le fac. Simt ca nu sunt eu, si tot ce fac este ca el sa se simta in siguranta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu