Aceeasi zi

Toata osteneala la care se supusese o extenuase. Caldura dogoritoare parca strangea si mai rau rochia portocalie pe trpul ei. Se indrepta spre camin, muzica din casti o linistea deajuns asa ca mergea incet, dar realizand ca urma sa traverse strada, mari putin pasul constienta de atatea priviri ce-i urmareau miscarea. Ar fi putut sa-i deranjeze pe ceilalti cu toata linistea ei. Voia s-ajunga acasa, se simtea obosita acum.

In dimineata din acea zi, se grabise la examen, asa ca isi uitase telefonul. Astepta un mesaj, ca el sa ii raspunda. Fusese distant cu-o seara in urma. O durea faptul ca abia voia sa ii vorbeasca, dar nu-si putea permite sa-l lase sa vada suferinta din ochii ei.

Ajunsa in statie, se aseza pe banca, isi puse geanta pe genunchi, si-si indesa in ureche si cealalta casca sa nu mai poata auzi nimic. Privi panoul de sus, si vazu ca firobuzul urma sa vina, asa ca-si scoase biletul si astepta. Strada parea mai aglomerata decat cu-o zi in urma, dar asta n-o deranja. Putea urmari masinile cu privirea, fredonand linistita in gand melodia lor.

Era fericita ca se afla aici.Acest oras ii dadea liniste, simtea ca nu mai simte nimic, avea sufletul usor, dar lipsea intelegerea din partea lui. Faptul ca ea era departe, parca il distantase acum. Ar fi vrut sa stie ce se intampla cu el, dar nu putea insista. Stia ca va afla lucrul acesta la momentul potrivit.

Cuprinsa de ganduri, abia observa ca firobuzul sosise. Era pregatit sa o conduca acasa, asa ca se ridica fericita ca va ajunge curand. Cand urca simti racoarea din interior ce-o linistea in ciuda caldurii de afara. Erau multi oameni inauntru, asa ca se strecura cat putu de subtil catre panoul pentru bilet ca sa il composteze. Gandi ca atatea persoane ar putea avea mii de probleme la un loc, dar privindu-le chipul, majoritatea nu infatisau ingrijorare, ci o fermitate de neclintit. Atat de greu sa le citeasca starea, realiza ca problemele ii facusera asa, iar singura credinta ce o aveau le daduse putere mereu. Ii admira, spera sa capete aceeasi infatisare peste cativa ani.

Timpul trecuse usor, nu simtise cand a ajuns, dar cand realiza, iesi grabita dintre ceilalti si cobori. Traversa strada, umbra si vantul ce adia usor dadeau racoare, dar nu se simtea la fel ca in autobuz. Mari pasul, trecu la magazin sa cumpere ceva si-apoi intra grabita in camin. Era nerabdatoare, parca-i venea sa fuga pana sus, dar geanta o impiedica. Voia sa se intinda in patul ei, si sa astepte nelinistita macar un semn de la el, desi stia ca nu avea sa il primeasca pana seara, cand el iesea de la servici. Isi dorea nespus sa simta starea asta, dorul de el, sa isi aminteasca cat de mult adora ca el sa-i fie aproape. Atat. O multumea sa stie ca il va auzi si peste o zi, sau doua, chiar trei, dar faptul ca urma sa il auda, ii oferea satisfactia nespusa pe care o astepta. Nu putea sa-l stranga-n brate, stia asta, dar cel putin voia sa se bucure pana la extrema macar de glasul bland al lui. Insa el nu-ntelesese, era rece cu ea, fara motiv.

Ajunsa sus, deschise usa in graba, isi arunca geanta pe pat, si-si desfacu rochia la spate, chinuindu-se sa scape si de una dintre sandale in acelasi timp. Cand in final reusi, se duse catre masa, si isi deschise telefonul. Astepta, dar parca nu mai exista rabdare nici un pic, dar cand acesta se deschise, isi dadu seama ca nu avea nici un mesaj sau vreun apel. "Da, nu-i o tragedie..Mi s-a mai intamplat" isi spuse-n gandul ei, dar simtea cum i se goleste sufletul. Si nu era o tragedie, intr-adevar, insa era deajuns incat sa-i dea ei aceste stari. El controla totul, fara sa fi vrut vreodata. Tacerea lui ii macina ei amintirea, iar ea astepta decat sa vada ca el s-ar fi gandit. Macar o singura data dintre atatea ori.