Acum

Credeam ca timpul ma va schimba si poate, odata ce zilele trec, voi deveni mai matura. Credeam ca ieri voi fi putin mai inteleapta decat sunt astazi, dar in ultimul timp nu m-am mai concentrat pe asta, n-am mai facut nimic.Da. Poate credeam la inceput ca noi, cei de atunci, vom fi mai uniti acum decat eram odata.

Odata obisnuiam sa vorbim atat de mult, fara sa ne dam seama de cat de mult timp trece pe langa noi, pentru ca ne bucuram in fiecare moment. Obisnuiam sa radem impreuna despre orice, si sa ne spunem atatea lucruri. Nu stiu cum se facea ca ne jucam de fiecare data cand ne plimbam prin parc, si atrageam atentia tuturor asupra a cat suntem de fericiti.

Ce imi puteam dorii mai mult? Ma luai in brate si imi zambeai fara motiv anume, dar totusi nu eram atat de fericita pe cat credeam ca voi fi. Credeam cu tarie in orice moment ca va fi mult mai bine. Si am vazut in tine totul, la fel ca si acum, sperand la multa fericire.. in "viitorul nostru".

Acum  realizez ca simt la fel. Poate ca nu traiesc aceleasi clipe, dar simt mereu regretul ca nu ma bucur de fiecare moment atat de fericita cum ar fi trebuit. Probabil e un gol pe care nu-l voi putea umple, si poate nu e nici vina, si nici datoria ta sa ma ajuti. Cred ca eu ar trebui sa ma descurc cu toate astea. Poate va trebuii sa-nvat sa ma bucur de TIMP, dar tot ce imi doresc e sa te bucuri si tu cu mine.

Poate ca m-am schimbat, poate nici tu nu esti la fel. In fond viata noastra e altfel fata de cum era atunci cand ne-am cunoscut. Stiu ca viata nu e perfecta decat in modul in care o vedem noi, si cred ca trebuie sa inteleg ca ceea ce traiesc acum nu o sa se repete, si probabil ca nici mai bine nu va fi. Sau poate da, dar va trebuii sa vad asta in momentele de atunci.

Voiam ca tu sa faci ce e mai bine, si eu la fel, iar viata mea sa fie din ce in ce mai buna cu fiecare zi, indiferent de cat de multe eforturi va fi nevoie sa fac in viitor. Sunt standarde pe care le am cel mai probabil din nevoia de siguranta. Dar standardele trebuie sa existe doar in masura in care nu controleaza tot ceea ce traim.

Pentru inceput, consider ca asteptarile ce le am de la noi, de la viata, chiar m-au tinut in loc atata timp.
Poate e timpul sa renunt la asteptarile ce nu tin de propriile-mi forte. Cel mai bine este ca tu sa faci ceea ce simti, iar viata bineinteles ca n-o voi tine in loc doar pentru mine.
Cred ca e primul pas ce-l fac, in viata mea  perfecta.

Azi imi vei fi aproape?

Era grabita, desi ajunsese acum. Parcul o-nfiora cu-acel miros curat de iarba proaspata. Copacii isi clatinau frunzele umede si moi in adierea vantului molcom de primavara. Florile atingeau lin pamantul umed, care o indemna parca sa se descalte, si sa alerge prin iarba rece ce se-ntindea peste tot.
Simtea natura, in sufletul ei, pe fiecare por al pielii sale, in fiecare gram de aer rece ce il respira si ar fi vrut sa tina aceste clipe-n loc, desi stia ca nu se va putea satura niciodata de-aceste sentimente, le traise la nesfarsit.
Era mai implinita ca oricand, dar sufletul ii fu cuprins in urmatorul moment de nelinistea ca el ar fi trebuit deja sa o astepte.
Voia sa vada lacul, impreuna cu el, inca o data, si intarita de-acest gand se aseza pe-o banca, asteptand. Aceeasi banca de langa catedrala, unde s-au cunoscut. Acelasi parc le veghease privirile timp de saptamani, si le-ascultase soaptele cu-ncuvintare. Privindu-le imbratisarile si bucurandu-se de rasetele lor, parca nu mai simtea timpul atat de greu ce-i apasa mereu crengile inalte. Fusese toamna atunci, dar nu conta anotimpul, natura in orice moment era de-acord cu pasii lor, si-i indemna la fel cu timpul sa si inainteze. Faceau parte din acelasi intreg, aceeasi echipa, de nedespartit.
Se scurse incet timpul, parca nu mai trecuse, dar ea profita de fiecare clipa ca sa admire cu-atata nesat ce era in jur. Simtea racoarea, dar nu o deranja, se bucura chiar ca-i inca primavara. Ura sa fie atat de cald. Privi aleea. "Fiecare banca are probabil o poveste, la fel ca banca mea. Sau sute de povesti. Daca ar exista cineva sa mi le spuna, as fi bucuroasa sa le ascult" isi spuse-n gand zambind. Isi aranja rochita si-apoi inchise ochii un pic incercand sa ghiceasca timpul ce a trecut. Fusese inspirata sa isi odihnesca vazul timp de un moment, pentru ca-n urmatorul, doua maini calde ii acoperira cu grija partea fetei dintre frunte si obraji. Simtea, el ajunsese.
- Poti sa-mi dai drumul. Stiu cine esti!
- Cine? o intreba el.
- Dan! raspunse ea zambind. Mai ai alt nume?
- Am doar numele tau, rase el.
- Tu nu-mi porti numele meu! zise ea prefacandu-se mahnita.
- Ba bineinteles! rase din nou parca mai tare. In sufletul meu. Iar tu il vei purta pe-al meu in realitate. Ce zici?
Incercand sa-si controleze emotiile declansate de ceea ce-i spunea, si frica de intuneric, ea raspunse:
- Zic ca te cheama Ana. Acum stiu cine esti.
- Spune-mi!
- Ana!
- Mai zii!
- Ana! incerca parca mai tare.
- Si?
- Si ce? Ce vrei sa zic?..
- Inca o data. E un nume frumos.
Ea zambi rusinata..
- Mersi! spuse incet atingand mainile lui, voind sa le indeparteze.
- N-o sa-ti dau drumul daca nu imi repeti ..
- Ana!
- Bine. Imi place numele meu! si o elibera.
Se aseza pe banca, dar nu inainte de a o-mbratisa, pentru-ai simti prezenta. Ii prinse-n brate trupul mic, infiorat de-aceste clipe, si-l stranse-ncet, simtindu-i forma mijlocului sau. Firele iesite din parul ei impletit, ii gadilau acum obrajii, emanand miros de piersici. De fapt, nici el nu putea distinge acel miros, nu-l mai simtise. Il cunoscuse doar de cand o stia pe ea. Se aseza privindu-i ochii, atat de blanzi si puri ca o oglinda albastra,  iar pielea alba din jurul lor, scotea in evidenta si cea mai mica stralucire din ei. Nu se mai satura de frumusetea parului blond pe care il privea in acele momente. Iubea totul din acest "tot". Iubea totul la Ana.
 Dar stanjenita de acele priviri, insa si incatata de admiratia ce o primea, ea ii spuse zambind strengar:
- Stii cat de tarziu ai venit?
- Imi pare rau, dar am intarziat cu motive bune.
- Da? Ce e atat de important? continua acelasi joc..
- Pai trebuia sa fiu pregatit pentru tine, m-am aranjat. Nu se observa?
Pufni intr-un hohot de ras, desi-si dorea sa se abtina.
- Pai nu prea vad diferenta. Tu esti fru ...
- Eu sunt urat! Te inteleg ... Eu sunt urat si gata! spuse incrucisandu-si bratele.
- Dar nu am zis asa ceva. Tu esti frumos oricum! isi cobori privirea.
O privi o clipa si-apoi zambi usor.
- Eram femeie acum ... De ce nu ma-ntelegi?
Ii lua barbita in mana lui, incercand sa o priveasca in ochi.
- Hai nu te supara pe mine, asa imi spui si tu sa te apreciez, sa iti fac complimente. Indirect, asta e felul tau.
Dar eu te-apreciez oricum! si-o saruta pe buze.
Acum o convinsese. Ana avea ochii senini cand ii deschise, si-i spuse razand:
- Chiar imi doream sa te sarut!
- Deci pentru asta te superi? zambi el uimit.
- Pai, pentru asta. Nu am un motiv bun?
- Atunci o sa-nteleg mereu ca vrei sa te sarut cand te vad suparata.
- Ai face bine! Vreau sa te vad!

- Acum trebuia sa te fi suparat!
- De ce?
- Pai ca sa te sarut! Sa iti arat, nu-i bine?! spuse razand, iar ea il insoti.
- Atunci sunt suparata!
- Atunci sa te sarut!
- Pai nu vreau sa ma pupi, spuse schitand o mica seriozitate. Sunt foarte suparata si nu te pot pupa!
- Eu cred c-ar trebuii! Din moment ce tu esti trista, eu nu te las sa fi asa. Si-ai face bine sa cooperezi. Chiar iti va face bine! Se apropie zambind si-o stranse-n brate, atingandu-i buzele incet.
 -Nu o sa mai fiu dulce, daca ma mai saruti atat! 
O privi usor si zambi.
- Poate ca nu, dar eu n-o sa ma satur! si se apropie din nou respirand un aer cald, ce mangaia chipul ei.
Incercand din rasputeri sa scape de emotii, Ana tasni de pe banca intr-un gest atat de nepotrivit acelui moment.
- Vreau sa vedem lacul! si-o rupse alergand.
Desi ramas pe banca, nimic nu il uimea. Era aceeasi Ana, la fel ca la-nceput. Zambi cu-atata pofta la gandul ca traia aceste momente, alatutri de ea, ca asa va fi mereu, asa-si dorea sa se intample.
Stia ca va fi intotdeauna insetat de ea, era singura  care prin timiditatea si inteligenta ei nemasurata il uimea in fiecare moment. Stia ca nu o sa se plictiseasca. Isi amintea toate clipele cu ea.

Stia c-o va iubi pe veci.

Si dezmortit din ganduri, realiza ca Ana era mica acum de-atata departare. Aproape nu o mai vedea, si in curand, urma sa nu o vada, daca nu se ridica si nu-ncepea s-alerge. Trebuia sa o ajunga! Ea va inainta mereu.
Ajunsa din urma, se lasa prinsa. Profita de faptul ca o imbratisase, si respira adanc parfumul lui, bucurandu-se. Il simtea aproape, si-onfiora orice miscare pe care el o facea. Il iubea mai presus de orice, desi nu-si permitea sa ii arate.Insa stia ca asta se va intampla curand.

Isi inlanturira mainile iar pasii marunti le insoteau glasul ce se unise parca intr-un singur sunet. Acelasi ecou ..

El

El, e altfel. 

Stiu bine asta, pentru că mi-e aproape în fiecare zi. Sau chiar şi când nu-i lânga mine, il simt prezent, pentru că ştie să mă insoţească. 

Şi totuşi, mi-e dor să-l strang în braţe în fiecare clipă pentru că iubesc parfumul lui. 

Nimeni nu mă-nţelege aşa cum face el şi nimeni nu ascultă. Dacă oricine altcineva ar face asta, mi-ar fi special, însă aşa, el îmi e singurul. Şi-ador să cred că el va fi mereu!

Eu cea demult eram altfel, copil, dar în orice moment dificil ce l-am intâmpinat, el mi-a fost sprijin şi doar noi doi l-am imparţit.  

M-a ascultat, a imparţit cu mine zâmbete şi flori, sau a furat o lacrimă din ochii mei cu picături de ploaie, m-a strâns în braţe şi atât, acceptându-mi stările cele mai grele ce le-am avut atunci, şi m-a schimbat, căci a avut răbdare. Tot ceea ce am fost atunci, acum a fost odată,
iar astăzi eu sunt exact persoana care am vrut să fiu.
O altă Teo.
Cu el aproape.

Dimineata

 Adormise tarziu, iar acum simtea lumina diminetii ce ii invaluia chipul, dar incerca sa o ignore. Ploaia din ziua ce trecuse racorise aerul, iar fereastra deschisa ii permitea sa intre in camera acum si sa-i dezmierde simturile. Mirosea asa frumos, a umed si a natura, dar isi dadu seama ca se dezmeticeste, asa ca stranse putin mai tare din ochi, incercand parca sa-i inchida mai mult decat erau.
Era doar ora 8, iar ea simtise asta. "Azi dorm pana tarziu" isi spuse-n gand, si-ncet incet o cuprinse din nou acea stare de liniste, si mai apoi somnul dulce la care visase atat.

Aceeasi zi

Toata osteneala la care se supusese o extenuase. Caldura dogoritoare parca strangea si mai rau rochia portocalie pe trpul ei. Se indrepta spre camin, muzica din casti o linistea deajuns asa ca mergea incet, dar realizand ca urma sa traverse strada, mari putin pasul constienta de atatea priviri ce-i urmareau miscarea. Ar fi putut sa-i deranjeze pe ceilalti cu toata linistea ei. Voia s-ajunga acasa, se simtea obosita acum.

In dimineata din acea zi, se grabise la examen, asa ca isi uitase telefonul. Astepta un mesaj, ca el sa ii raspunda. Fusese distant cu-o seara in urma. O durea faptul ca abia voia sa ii vorbeasca, dar nu-si putea permite sa-l lase sa vada suferinta din ochii ei.

Ajunsa in statie, se aseza pe banca, isi puse geanta pe genunchi, si-si indesa in ureche si cealalta casca sa nu mai poata auzi nimic. Privi panoul de sus, si vazu ca firobuzul urma sa vina, asa ca-si scoase biletul si astepta. Strada parea mai aglomerata decat cu-o zi in urma, dar asta n-o deranja. Putea urmari masinile cu privirea, fredonand linistita in gand melodia lor.

Era fericita ca se afla aici.Acest oras ii dadea liniste, simtea ca nu mai simte nimic, avea sufletul usor, dar lipsea intelegerea din partea lui. Faptul ca ea era departe, parca il distantase acum. Ar fi vrut sa stie ce se intampla cu el, dar nu putea insista. Stia ca va afla lucrul acesta la momentul potrivit.

Cuprinsa de ganduri, abia observa ca firobuzul sosise. Era pregatit sa o conduca acasa, asa ca se ridica fericita ca va ajunge curand. Cand urca simti racoarea din interior ce-o linistea in ciuda caldurii de afara. Erau multi oameni inauntru, asa ca se strecura cat putu de subtil catre panoul pentru bilet ca sa il composteze. Gandi ca atatea persoane ar putea avea mii de probleme la un loc, dar privindu-le chipul, majoritatea nu infatisau ingrijorare, ci o fermitate de neclintit. Atat de greu sa le citeasca starea, realiza ca problemele ii facusera asa, iar singura credinta ce o aveau le daduse putere mereu. Ii admira, spera sa capete aceeasi infatisare peste cativa ani.

Timpul trecuse usor, nu simtise cand a ajuns, dar cand realiza, iesi grabita dintre ceilalti si cobori. Traversa strada, umbra si vantul ce adia usor dadeau racoare, dar nu se simtea la fel ca in autobuz. Mari pasul, trecu la magazin sa cumpere ceva si-apoi intra grabita in camin. Era nerabdatoare, parca-i venea sa fuga pana sus, dar geanta o impiedica. Voia sa se intinda in patul ei, si sa astepte nelinistita macar un semn de la el, desi stia ca nu avea sa il primeasca pana seara, cand el iesea de la servici. Isi dorea nespus sa simta starea asta, dorul de el, sa isi aminteasca cat de mult adora ca el sa-i fie aproape. Atat. O multumea sa stie ca il va auzi si peste o zi, sau doua, chiar trei, dar faptul ca urma sa il auda, ii oferea satisfactia nespusa pe care o astepta. Nu putea sa-l stranga-n brate, stia asta, dar cel putin voia sa se bucure pana la extrema macar de glasul bland al lui. Insa el nu-ntelesese, era rece cu ea, fara motiv.

Ajunsa sus, deschise usa in graba, isi arunca geanta pe pat, si-si desfacu rochia la spate, chinuindu-se sa scape si de una dintre sandale in acelasi timp. Cand in final reusi, se duse catre masa, si isi deschise telefonul. Astepta, dar parca nu mai exista rabdare nici un pic, dar cand acesta se deschise, isi dadu seama ca nu avea nici un mesaj sau vreun apel. "Da, nu-i o tragedie..Mi s-a mai intamplat" isi spuse-n gandul ei, dar simtea cum i se goleste sufletul. Si nu era o tragedie, intr-adevar, insa era deajuns incat sa-i dea ei aceste stari. El controla totul, fara sa fi vrut vreodata. Tacerea lui ii macina ei amintirea, iar ea astepta decat sa vada ca el s-ar fi gandit. Macar o singura data dintre atatea ori.

Cadoul de sub bradul de Craciun

Povestea spune că, în urmă cu un număr de ani, un om şi-a pedepsit fetiţa în vârstă de 5 ani pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat foarte scumpă.
Omul stătea rău cu banii şi a devenit şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun.
Cu toate acestea, fetiţa a adus tatălui ei cadoul în dimineaţa următoare spunând:
"Acesta este pentru tine, tăticule".
Tatăl a fost ruşinat de reacţia lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui s-a arătat din nou când a văzut că, de fapt, cutia era goală.
El i-a spus pe un ton răspicat:
"Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?"
Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi şi a zis:
"Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut."
Tatăl a rămas perplex. S-a pus în genunchi şi şi-a îmbrăţişat fetiţa şi a rugat-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost.
La scurt timp după aceasta, printr-o împrejurare neelucidată micuţa fetiţă a dispărut şi nu a mai fost găsită niciodată.
Se spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie alături de patul său tot restul vieţii sale. Şi de câte ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar şi işi amintea de dragostea care a pus-o fetiţa acolo.
Morala: Fiecare dintre noi, ca şi oameni, primim o cutie aurie cu dragoste necondiţionată şi săruturi de la copiii noştrii, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai preţios decât asta. Dar oare ştim să apreciem ceea ce primim?

O clipa de meditare binevenita!

"M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-mi spui: Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta mea. Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de mine. In schimb, suparat , m-ai injurat. Doream atat de mult sa-mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga! Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat. Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca eu sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi imi vei acorda putin timp din timpul tau. Iti urez o zi buna! Al tau Tata, Dumnezeu."